Eh, eu am avut boașe să-i scriu rândurile astea după douăzecișicinci de ani!
Mnoh, io știu că nu, însă am devenit și înțelept între timp…
Poate nu m-am exprimat corect niciodată, dracul știe 😉
Uite cum stă treaba, presupun că te-ai lămurit cum stau cu răbdarea, însă eu pun pariu că ție ți s-a luat de avut grijă de familie, de copii, de câne (fain tare, sunt un pic invidios aici), de soț, etc. așa că-ți propun la bătrânețe, când ai crescut tăt și trăit viața de nevăstuică și mamă, poate ai să-ți acorzi și ție niște distracție și atenție, în puii mei!
Sau ai tăi, că nu uit că “pui” îmi ziceai cândva 😀
Io ti pup și continui să te iubesc mult și cu zvâc, de la distanță!
Fii fericită, căci doar de aia mi-am călcat pe propria fericire 😉
Bec mult,
Eugen